În ziua Învierii, în toate penitenciarele din țară, tradițiile pascale au fost păstrate cu respect și credință. Slujbele religioase au adus liniște în suflete, iar preoții au binecuvântat pasca, ouăle roșii și bucatele pregătite pentru această sărbătoare sfântă.
Deținuții au avut parte de un meniu special, gândit în spiritul sărbătorii, iar pentru câteva clipe, dincolo de gratii, a fost mai multă lumină, mai multă speranță și mai multă umanitate.
Paștele ne amintește tuturor că schimbarea începe din interior, iar credința poate deschide drumuri noi, chiar și acolo unde pare cel mai greu.
Hristos a înviat! ![]()

