Skip to main content

9 MAI

Ziua Victoriei şi a comemorării eroilor căzuţi pentru Independenţa Patriei

 

                          Ziua Europei

 

Ziua de 9 mai marchează două evenimente de importanță specială pentru Europa, dar și întreaga lume - Ziua Victoriei din 9 mai 1945 asupra fascismului și Ziua Europei.

Cu regret puțini sunt încă în viață dintre veteranii care au contribuit la Victorie și au desfășurat activitatea în sistemul penitenciar. Recunoștința noastră, a urmașilor, pentru faptele de eroism, sacrificiile şi curajul demonstrat la război n-are margini și va fi veșnică. Vă adresez cele mai calde felicitări, dorindu-vă vouă și familiilor Dumneavoastră sănătate, putere de viață, bucurii şi mulți ani înainte!

Nouă, generațiilor de după cel de-al doilea Război Mondial, ne revine sarcina să contribuim la menținerea Păcii și Siguranței sociale, astfel că deloc întâmplator în această zi celebrăm și Ziua Europei, ca sărbătoare a comunității statelor europene, ce au decis să contribuie prin efort comun la excluderea războiului de pe continentul european.

Cu această ocazie adresez sincere felicitări tuturor cu prilejul acestor două sărbători – Ziua Victoriei şi Ziua Europei!

 

Cu respect,

Vladimir Cojocaru

Director interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor,

comisar principal de justiție