Administrația Națională a Penitenciarelor (ANP), printr-un grup de angajați coordonat de conducerea instituției, a oferit sprijin Grădiniței de Copii nr. 35 din municipiul Chișinău, răspunzând prompt solicitării acesteia. Astazi, circa 30 angajați au participat la acțiunea de pregătire a terenului necesar modernizării infrastructurii grădiniței.
Această inițiativă reflectă colaborarea strânsă dintre Grădinița nr. 35, care a identificat necesitățile urgente, și ANP, care a intervenit rapid, recunoscând importanța investiției în educația copiilor pentru un viitor prosper al societății.
Pentru ANP, susținerea dezvoltării copiilor reprezintă o prioritate, iar implicarea în proiecte comunitare este o valoare esențială. Prin această acțiune, instituția a demonstrat din nou solidaritate, responsabilitate și angajament față de comunitate.
Sprijinul acordat va facilita demararea lucrărilor de construire a unor pavilioane moderne, menite să ofere copiilor un mediu sigur și potrivit pentru educație și dezvoltare. ANP apreciază inițiativa conducerii grădiniței și rezultatele colaborării care au făcut posibil acest pas important.
Prin eforturi comune, contribuim la construirea unui viitor mai bun, în care copiii și educația lor sunt mereu în prim-plan.

