Directorul interimar al Administrației Naționale a Penitenciarelor, Vladimir Cojocaru, a participat astăzi, 26 iunie 2020, la evenimentul de lansare a campaniei sociale cu genericul „Cunoștințe mai bune pentru grijă mai bună”, prilejuită Zilei internaționale de combatere a consumului și traficului ilicit de droguri.
La eveniment au participat: Secretarul de stat al Ministerului Justiției, Dorin Lișman, reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Interne, Inspectoratului General al Poliției, Ministerului Sănătății, Muncii și Protecției Sociale, Inspectoratului Național de Probațiune, Dispensarului Republican de Narcologie, reprezentanța în Moldova a UNODC, precum și partenerii primari ai campaniei din partea societății civile: AO „Inițiativa Pozitivă”, AO „Didactica Aplicată”, Consiliul Național al Tineretului din Moldova, AO „Neovita” și AO „UORN”.
Campania are drept scop conştientizarea atât a populaţiei generale, cât şi a grupurilor de risc asupra efectelor drogurilor şi informarea populației privind modul și procedura de adresare pentru consiliere, primire de ajutor sau acționării în diferite cazuri de prevenire și acordării de ajutor persoanelor care suferă sau au suferit de acest viciu.
„Considerăm importante toate fazele de intervenție pentru a diminua numărul persoanelor care suferă de acest viciu. Susținem inițiativele de a decriminaliza Codul Penal și de a avea o altă abordare în privința acestor persoane, pentru că noi trebuie, în continuare, să întărim capacitatea consolidării personalului de a gestiona această categorie de persoane din custodie”, a spus dl Vladimir Cojocaru.
Totodată, în cadrul evenimentului, conducătorii instituțiilor implicate în campanie au semnat acordul planului comun pentru implementarea acțiunilor asumate de fiecare parte privind desfășurarea campaniei „Cunoștințe mai bune pentru grijă mai bună".
Campania socială este inițiată de Inspectoratul General al Poliției, sub egida Comisiei Naționale Antidrog, iar activitățile acesteia se vor desfăşura în toată țara în perioada lunilor iulie-decembrie 2020.

