Skip to main content

Recunoștință pentru munca lucrătorilor medicali și farmaciștilor din cadrul sistemului penitenciar

Cu ocazia Zilei lucrătorului medical şi a farmacistului, angajații serviciilor medicale din cadrul sistemului penitenciar au primit mesaje de felicitare din partea conducerii Ministerului Justiției și Administrației Naționale a Penitenciarelor. 

În acest sens, la ANP a fost organizat un eveniment festiv în cadrul căruia conducerea ministerului și a Administrației Naționale a Penitenciarelor a acordat distincții și diplome de onoare, precum și a adresat sincere mulțumiri personalului medical pentru curaj, munca asiduă, activitate profesională, atitudine responsabilă, devotament și pentru dăruire de sine în acordarea asistenței medicale calitative persoanelor private de libertate. 

Secretara de stat a Ministerului Justiției, Nadejda BURCIU, a mulțumit pentru profesionalismul şi tenacitatea de care dau dovadă zi de zi, lucrătorii medicali din cadrul sistemului penitenciar, îndemnându-i şi în continuare să demonstreze responsabilitate şi răbdare în asigurarea dreptului fundamental al deținuților, dreptul la ocrotirea sănătății. 

Ziua lucrătorului medical şi a farmacistului a fost instituită în Republica Moldova în anul 1994, fiind menită să aducă un elogiu tuturor celor care prin depunerea jurământului lui Hipocrate le-a fost încredințată cea mai importantă valoare - viața omului, asigurarea calitativă a continuității vieții și sănătății, salvării acesteia cu orice preț, prin prestarea unor servicii medicale prompte și calificate.