Atât deținuții de la Taraclia, cât și rudele acestora au avut parte la finele săptămânii precedente de o zi specială. Circa 25 de copii ai persoanelor private de libertate, care-și ispășesc pedeapsa în această instituție, însoțiți de 81 de maturi au pășit pragul penitenciarului, bucurându-se de revederea acestora.
Reîntâlnirea cu cei dragi au trezit emoții plăcute, răscolind și depănând amintiri deosebite, care i-au făcut pe deținuți să uite pentru moment, că se află în spatele sârmei ghimpate.
Conducerea penitenciarului a organizat variate activități cultural-educative, concert de muzica populară și de estradă, fiind desfăşurată și o expoziție cu obiecte de artă confecţionate manual de cei mai talentați deţinuţi ai penitenciarului, iar pentru cei mai mici vizitatori fiind amenajat un teren de joacă unde s-au distrat din plin.
Reuniunea cu familia, deși pentru puțin timp, le-a dat puteri persoanelor aflate în detenție să depășească momentele mai puțin ușoare. A fost o zi care le-a onorat eforturile și importanța în viața copiilor și a familiei.
Menționăm că, scopul sărbătorii îl constituie reconsolidarea legăturii persoanelor private de libertate cu familia și societatea civilă, facilitând reinserția socială, postcondamnatorie, având un impact pozitiv asupra comportamentului acestora, fiind un sprijin moral și psihologic enorm.
Serviciul mass-media ANP
Tel: (022) 409-767
e-mail: presa@anp.gov.md

