De Hramul Bisericii „Nașterea Maicii Domnului” din incinta Penitenciarului nr.15-Cricova, care a fost sărbătorit sâmbătă, 21 septembrie, în cadrul instituției a fost organizat și desfășurat evenimentul „Ziua ușilor deschise”.
Circa 170 de persoane, dintre care 36 minori au pășit pragul penitenciarului, fiind așteptați cu profunde emoții și dor de către cei din spatele gratiilor, care s-au bucurat enorm de reîntâlnirea cu familia.
În cadrul evenimentului, vizitatorii au avut posibilitatea să ia cunoștință de mediul în care persoanele private de libertate își execută pedeapsa, iar pe parcursul a câtorva ore au depănat și răscolit amintiri deosebite, împărtășind cu drag momentele plăcute din trecut.
Cei prezenți au asistat și la un serviciu divin, oficiat de către parohului bisericii, Protoiereul Nicolae Andrieș, împreună cu un sobor de preoți, la inițiativa administrației penitenciare.
Evenimentul a devenit deja o tradiţie pentru instituțiile penitenciare și are ca scop consolidarea legăturii persoanelor private de libertate cu societatea civilă şi facilitarea reintegrării sociale postcondamnatorie, având un impact pozitiv asupra comportamentului acestora.
Serviciul mass-media al ANP
Tel: (022) 409-767
E-mail: presa@anp.gov.md

