Săptămâna trecută, în penitenciare a fost înregistrat un număr de 6504 persoane, 44 - persoane eliberate, 69 - reținute și plasate în izolatoarele de urmărire penală.
Potrivit planului activităților de educație și asistență psiho-socială, persoanele deținute au beneficiat de 216 ore educative, în baza programelor de schimbare comportamentală și școlarizare. Prezența beneficiarilor la programele educative și psiho-sociale a fost de 2325 persoane.
De asemenea, pentru asistență medicală de urgență au fost efectuate 8 apeluri la serviciul de urgență 112.
În scopul contracarării pătrunderii obiectelor interzise în penitenciare, în urma efectuării perchezițiilor, la punctele de control și trecere, angajații sistemului administrației penitenciare au depistat: 2 de telefoane mobile și mai multe accesorii, 2 pachețele cu substanță necunoscută, presupusă a fi droguri și 12 litri de băuturi alcoolice.
Totodată, informăm despre prelungirea regimului special din cadrul sistemului administrației penitenciare, instituit prin ordinul ministrului justiției nr.159 din 01 septembrie 2020, până la 30 octombrie 2020. În acest sens, mai multe măsuri luate anterior rămân valabile.
Serviciul mass-media al ANP
Tel: (022) 409-767

