Skip to main content

Condiții îmbunătățite de preparare a hranei pentru persoanele private de libertate de la Penitenciarul nr.13-Chișinău

Astăzi, 14 aprilie 2021, la Penitenciarul nr.13 din Chișinău, a fost inaugurat blocul alimentar.

Lucrările de renovare ale blocului au presupus reparația capitală a sălii de prepare a hranei, au fost schimbate rețelele inginerești (apă, canalizare, electricitate, termoficare) și sistemul de ventilare.

Acum blocul alimentar are pereți și tavan modernizat, pardoseală nouă, iar încăperea a devenit mult mai luminoasă. Costul total a renovării a fost de 232 472 mii lei, surse alocate din bugetul de stat.

De asemenea, a fost achiziționat utilaj pentru gătitul bucatelor și păstrarea alimentelor, ustensilelor, necesare pentru prepararea și transportarea hranei, iar în cel mai apropiat termen va fi achiziționat mobilier cu destinație specială.

Totodată, menționăm că blocul alimentar a obținut Certificat de înregistrare oficială pentru siguranța alimentelor, eliberat de către Agenția Națională pentru Siguranța Alimentelor.

Această acţiune este parte a procesului de remediere a problemelor ce vizează condiţiile de detenţie din penitenciare.