Skip to main content

Echipa sindicaliştilor Administrației Naționale a Penitenciarelor, participantă în cadrul Spartachiadei Federației SINDASP

În perioada 08-10 iunie 2018, tabăra de odihnă „Cristiano” din s. Slobozia-Dușca, r-l Criuleni a găzduit ediția a VI-a a Spartachiadei Federaţiei Sindicatelor Angajaţilor din Serviciile Publice din Republica Moldova (SINDASP).

 

Spartachiada a debutat cu parada echipelor, raportul arbitrului principal, inaugurarea drapelului şi intonarea Imnului de Stat.

 

Competiția a întrunit 16 echipe din diferite raioane, participanţii având posibilitatea să-şi demonstreze abilităţile într-o atmosferă degajată şi competitivă în cadrul a 6 competiții sportive: volei, mini-fotbal, șah, dame, tenis de masă și transmiterea ștafetei.

 

După mai multe competiţii preliminare, echipa ANP s-a ales cu medalii de aur pentru locurile fruntașe la mini-fotbal, volei și ștafetă, iar pentru proba de tenis de masă, cu medalia de argint. Astfel, angajaţii-membri ai asociaţiei sindicale s-au calificat pe locul II în cadrul spartachiadei, luând cupa de argint şi diplome de onoare.

 

Evenimentul a avut drept scop dezvoltarea în rândul angajaților sistemului penitenciar a abilităţilor fizice, a spiritului de echipă și menținerea modului activ de viață.

 

Menţionăm că, promovarea sportului face parte din procesul de dezvoltare fizică a angajaților sistemului penitenciar, ajutând la sporirea încrederii în sine, eliminând efectul stresului şi îmbunătăţind totodată, rezistenţa fizică şi concentrarea psihică.

 

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767

e-mail: presa@anp.gov.md