Skip to main content

Botez în penitenciar: Patru deținute si-au creștinat bebelușii, la biserica Penitenciarului nr.16-Pruncul

 

În data de 31 iulie 2020, la biserica „Sf. Gheorghe” din cadrul Penitenciarul nr.16-Pruncul, într-un cadru restrâns, s-a desfăşurat ceremonia botezului a patru prunci, aceştia fiind însoţiţi de mamele lor, persoane private de libertate aflate în custodia sectorului „Casa mamei şi copilului”.

Ceremonia botezului, slujbă susţinută de preotul capelan Maxim Melinti, a fost realizată după obiceiurile şi tradiţiile specifice sfintei taine, asigurându-se, totodată, respectarea măsurilor de siguranță și protecție.

În perspectiva acestui moment deosebit, preotul capelan a desfăşurat şedinţe de consiliere spirituală cu mamele bebeluşilor, prin care le-a împărtăşit importanţa celor trei sfinte taine de iniţiere: botez, ungerea cu sfântul şi marele mir şi împărtăşania, dar şi responsabilitatea care le revine odată cu intrarea acestora în rândul membrilor Bisericii Ortodoxe din Moldova.

Prin această acţiune spirituală, cu impact pentru persoanele private de libertate, s-a dorit evidenţierea importanţei responsabilităţii morale şi a educaţiei pentru familie, tuturor mamelor aflate în custodia penitenciarului.

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767

E-mail:  presa@anp.gov.md