Skip to main content

Persoanele private de libertate din Penitenciarul nr.17-Rezina vor avea acces la rugăciune într-un lăcaș renovat și sfințit

Astăzi, 9 martie 2021, un sobor de preoți capelani ai sistemului administrației penitenciare au oficiat serviciul divin de sfinţire a bisericii din incinta instituţiei de detenție de la Rezina.

La evenimentul duhovnicesc, ce s-a desfășurat într-un mod restrâns, au participat: reprezentanți ai Administrației Naționale a Penitenciarelor, instituției penitenciare, dar și câteva persoane private de libertate care au participat la reparația și amenajarea bisericii.

Soborul de preoți a înălțat o rugăciune, ce a fost posibil a fi ascultată și de către persoanele private de libertate, prin intermediul unor boxe instituite în curtea penitenciarului.

În semn de recunoștință, pentru activitatea sârguincioasă, ÎPS Mitropolit Vladimir, a decorat cu diplome bisericești trei condamnați la detențiune pe viață care au participat la reparația și amenajarea bisericii.

De remarcat că, astfel de evenimente au drept scop cultivarea sentimentului de credinţă în penitenciare, aceasta reprezentând unul din pilonii fundamentali ai corecţiei comportamentale și ai resocializării persoanelor din detenţie.

Reeducarea şi resocializarea persoanelor din detenţie este scopul primordial al colaborării Administrației Naționale a Penitenciarelor cu Biserica Ortodoxă din Moldova, iar educarea prin religie constituie puntea prin care se poate atinge acest obiectiv major. 

Serviciul mass-media al ANP

Tel: (022) 409-767